Din cugetarile unui suflet ranit am ales sa vorbesc despre dragoste intr-o maniera romantica si melancolica asa cum ma simt eu acum. Hmm, ...ce o fi dragostea?
Un sentiment ...o traire....o emotie intensa...e acel ceva ce te face sa visezi...e fericirea. Dragostea, sau iubirea o cautam mereu, este scopul vietii noastre. Ea ne da forta sa mergem mai departe, sa razbim atunci cand simtim ca viata ne-a secatuit de vlaga. E cel mai pretios sentiment dintre toate, cel mai altruist, mai pur si mai cast. Cu totii ne dorim sa gasim acea persoana minunata langa care sa simtim ca traim intens fiecare clipa, ca nimic nu este banal si intamplator.
Ea nu poate fi ceva de moment este ceva ce dureaza o viata, care ne consuma si ne implineste intreaga fiinta. Desi suntem trecatori ca florile, ca ploile caldute de vara dragostea este acel ceva ce ne inscrie in etern.
Dragostea implica daruire totala, o credinta sfanta in ceva ...in cineva. Este o sclipire, o ratacire de moment ce ne schimba si ne preface intreaga viata, intreaga fiinta. Este o comuniune trup si suflet liber consimtita care ne inalta, ne face sa fim mai buni, mai frumosi. Unii ar numi-o refacerea mitului androginului caci asta a dorit Creatorul nostru pentru noi. Iar noi ne supunem acestei vointe divine. El a dat fiecaruia dintre noi un suflet pereche si odata cu el pasiunea cautarii lui. Nu a dorit ca noi sa fim singuri si nefericiti (caci asta inseamna singuratatea) si ne-a inzestrat cu tot potentialul de a ne regasi, de a ne intregi, de a fi un tot universal suficient sie insusi. Dragostea se citeste in ochii iubitului, poarta catre sufletul lui. Daca ai privit odata adanc in acei ochi esti pierdut pentru totdeauna. Vei dori sa existi doar pentru a te regasi in acea privire si iti va fi suficient.
Umblam hai-hui prin lume cautand ceva nedeslusit, iar cand il gasim multi dintre noi refuza sa accepte aceasta esenta a vietii atat de intensa, de complexa si complicata , preferand ceva simplu si superficial. Probabil se tem... si teama este inamicul numarul unu al fericirii. Aceasta teama este devoratoare si nu ne lasa sa fim fericiti asa cum ne-a fost predestinat sa fim.
Destinul nu este un dat implacabil, el poate fi modelat. Este un act de vointa si liber arbitru: accepti fericirea sau pleci in cautarea nefericirii. Fericirea poate fi chiar langa noi trebuie doar sa o imbratisam sa-i dam o sansa de a fi. Intr-o revelatie de moment vom intelege. Uneori dragostea doare si nu exista alt antidot decat suferinta pana la limita cea mai de jos pentru a o intelege si a o accepta , pentru a putea merge mai departe.
Privim muti de uimire in fata mirajului ei, riscam totul pentru a o avea, sau alteori ii intoarcem spatele nerecunoscatori. Cert este ca trebuie sa luptam pentru ea, sa o cautam, sa ne deschidem sufletul in fata ei, iar atunci cand o gasim sa o pretuim ca pe cel mai frumos dar pe care ni l-a lasat Dumneezeu noua muritorilor.
Dragostea ne innobileaza sufletele pagane, ne da calitatea de a fi umani si posibilitatea de avea un colt din eternitate. Rodul ei este viata insasi de pe intreg pamantul. Ea este idealul multor naivi (dupa unii) dar cu siguranta acei oameni la sfarsit vor putea spune ca nu au trait degeaba, vor putea privi cu demnitate si mandrie in urma stiind ca ei au existat, exista si vor exista mereu in sufletul cuiva drag.